Home cinema: the show must go on
Home cinema sau home theater? Dar de ce nu home concert sau home match? Oricum s-ar numi, prezenţa unui astfel de sistem în casă poate nu este la fel de importantă ca descoperirea roţii, a focului sau a locomotivei. Poate nu e nici măcar un semn clar al progresului omenirii. Dar este cu siguranţă o dovadă că măcar în cazul civilizaţiei occidentale, nivelul de trai nu mai este cel de odinioară. Într-o viaţă de om, s-a ajuns de la etapa în care numai cei foarte bogaţi îşi permiteau să imite experienţa mersului la film acasă cu faimosul aparat Kodak pe 8 milimetri, la divertisment pentru mase. Iar partea frumoasă de-abia începe.
Puţină istorie
Ce înseamnă, de fapt, home cinema? Un ansamblu de aparate care lucrează împreună pentru a reda acasă cât mai fidel distracţia din sala de cinema. Despre ce sisteme este vorba? În mare, despre un display/video proiector, un sistem audio şi un dispozitiv (sau mai multe) de emisie, fie live sau înregistrată. Cei mai norocoşi dintre români, ca să ne referim la cazul nostru, aveau, în anii ’80, un player VHS, denumit generic “video”, şi un televizor color şi cam la asta se reducea sistemul home cinema de atunci. Îi puteam spune de-a dreptul home entertainment system, nu doar sistem de suport pentru mileuri şi bibelouri, dacă mai găseam şi casete. Irina Margareta Nistor, anyone?
OK, vesticii erau mai bine dotaţi decât noi şi poate un VHS player sau un LaserDisc player erau lucruri banale în casele lor, iar televizoarele color erau un lucru mainstream – spre deosebire de situaţia de la noi. Dar nici ei nu stăteau mai bine din punctul de vedere al sistemelor audio, de exemplu. Anii ’90 au adus cu ei lucruri şi mai frumoase. La ele, de data aceasta, am avut acces cu toţii, inclusiv cei care petrecuseră atâţia ani în lagărul comunist. Bineînţeles, am avut acces la aceste binefaceri ale progresului tehnologic fiecare după posibilităţi, parcă bântuiţi de un cunoscut slogan comunist. Era vorba de formatul video DVD, sistemele audio surroundsound (faimosul Dolby 5.1) şi televiziunea HD, aceasta din urmă, cu precizarea că la noi în ţară stăteam cam prost cu sursele HD. Şi conceptul de home entartainment din care face parte şi cel de home cinema s-a întregit cu o serie de console de jocuri.
Un alt semnal este cel dat de anul 2010: cel al democratizării cu adevărat a accesului la aceste lucruri frumoase descrise mai sus, la care s-au adăugat între timp altele şi se adaugă pe măsură ce vorbim. Nu vă întristaţi, ce-am spus mai devreme nu înseamnă că oricine va avea acces la ele în acelaşi fel: vor exista în continuare sisteme home theater/cinema care vor costa cât o maşină de lux.
Anul maturizărilor
Ce au în comun tablet PC-ul, e-book reader-ul, mobile TV-ul, 3D TV-ul şi Web-To-TV Set-Top Box-ul? Norocul nostru şi al dumnea voastră face ca exact acum, când scriem acest material, să aibă loc în Statele Unite Consumer Electronics Show, ediţia de anul acesta a uneia dintre cele mai puternice expoziţii de electronice din lume. Dintre cele 20.000 de produse prezentate cu această ocazie, cele enumerate mai sus se remarcă de departe. Nu vom insista foarte mult asupra primelor două, am făcut-o deja cu altă ocazie, dar ultimele sunt foarte relevante în discuţia de acum. Vom remarca, totuşi, că niciuna din aceste tehnologii nu reprezintă lucruri noi pe piaţă sau descoperiri epocale. Şi atunci, prin ce s-au remarcat? Prin maturitate şi disponibilitate. Nu mai sunt în stadiul de proiect, nici nu se mai poate spune că sunt în stadiul de testare a pieţei.
De ce spectaculos?
Ce-ar putea să se schimbe aşa spectaculos la un sistem Home Cinema? Nu e vorba tot de un ecran sau un proiector, un set de difuzoare, un player şi un cablu TV sau un set – top – box? Nu. Nu e vorba doar de acestea, iar diferenţa o va face experienţa utilizatorului. O va face calitatea din orice punct de vedere. Fie că e vorba de puterea mult mai mare de a alege ce dorim să urmărim, fi e că e vorba de calitatea audio sau a imaginii, totul poate arăta în 2010 altfel la Home Cinema. Vom încerca să le punem nişte nume acestor caracteristici care, împreună, oferă calitate şi confort: HD, 3D, IPTV şi conexiune wireless.
HD, dar bineînţeles, 3D
Nu putem avea calitate video în 2010 fără să vorbim de HD. Deja vorbim de o premisă, de un dat. Dar nu orice fel de HD. E vorba de 3D HD. Aşa cum vă spuneam în primul număr al revistei noastre, televiziunea clasică, în două dimensiuni, devine treptat depăşită. Acum, când Avatar face furori în cinematografele din lumea întreagă şi a depăşit miliardul de dolari ca încasări, este mai clar ca niciodată spre ce ne îndreptăm din acest punct de vedere. La CES 2010 mai toţi jucătorii serioşi de pe piaţa video au venit cu soluţii 3D.
Încă o veste bună vine din partea Blu-ray Disc Association, despre care vă povesteam că lucrau la un standard pentru codarea 3D. Ei bine, specialiştii au ajuns la un verdict. Nu, n-am scăpat de ochelarii aceia ciudaţi. “Am văzut anul trecut cum cererea publicului a fost în propor – ţii covârşitoare în favoarea fi lmelor prezentate în 3D la cinema atunci când aveau de ales. Credem că această cerere va fi la fel şi acasă, mai ales acum, când avem, prin discul Blu-ray, cum să le oferim calitatea 3D la ei în living”, spunea recent Victor Matsuda, un reprezentant al asociaţiei. Partea cea mai frumoasă este că standardul va fi unul agnostic, adică nu va ţine cont de ce tip de televizor 3D veţi avea acasă, fi e el plasmă, LCD, OLED sau laser. Să nu uităm: Playstation 3 va fi încă un device care va transmite imagini video 3D.
Şi Jeffrey Katzenberg, CEO la Dream Works Animation spunea la CES că “2010 este anul în care lumea 3D ajunge în casele oamenilor.” El este atât de convins de acest lucru încât a încredinţat oamenilor săi sarcina de a face variante 3D pentru toate creaţiile studiourilor lor de acum încolo.
“Acum doi ani, lumea spunea că televiziunea 3D cel mai probabil va fi un concept care nu va funcţiona”, spunea Howard Stringer, CEO la Sony. “Dar avântul pe care l-a luat fenomenul 3D în ultimele şase luni a fost de-a dreptul suprinzător. Şi chiar dacă nu există nici măcar câteva sute de fi lme în acest format, există la acest fenomen un efect de bulgăre de zăpadă. Cu cât avem mai mult succes cu fi lmele 3D, cu atât ne va fi mai uşor să facem variante 3D pentru mai multe şi sunt atâtea lucruri care pot fi interesante astfel, precum concerte sau jocuri video 3D.” Sony, Panasonic, Samsung şi LG s-au prezentat la CES cu o serie de televizoare 3D – ready care au fost printre vedetele expoziţiei de la Las Vegas.
Imaginea pură
Mai trebuie să adăugăm ceva? Atunci musai trebuie să notăm faptul că laserul a intrat cu surle şi tr=âmbiţe în TV. Nu ştim câtă lume este familiară cu televizoarele cu laser, fi ind vorba de un concept care a ajuns la stadiul de produs nu demult, majoritatea pieţelor fi ind terenuri virgine pentru astfel de aparate. Preţurile prohibitive (de la 5.000 de dolari) le fac destul de greu accesibile pentru muritorii de rând.
De ce ar plăti cineva cel puţin 5.000 $ pe un televizor, fi e el şi cu laser? Vorbeam mai sus de calitate. Ei bine, cele mai bune televizoare cu ecrane LCD sau cu plasmă nu pot reda în acest moment mai mult de 40% dintre culorile pe care le poate sesiza ochiul uman. Ecranele cu laser ajung la un uimitor 90%. În al doilea rând, este vorba de filmele şi jocurile 3D, experienţe prin excelenţă destinate ecranelor mari, aşa cum spunea şi Frank DeMartin, vicepreşedinte al departamentului de marketing al Mitsu bishi Digital Electronics America. Iar ecranele iluminate cu laser ajung la diagonale mari, de 60 – 70 de inci, spre deosebire de cele OLED, de exemplu, care sunt foarte bune în zona display-urilor cu diagonală mică. Cei de la Mitsubishi s-au remarcat în special în zona ecranelor laser, ecrane care l-au impresionat în mod deosebit pe Mihai Tudor, boss-ul IBM România, care a rămas atât de entuziasmat de ele încât ne-a recomandat să uităm de orice altceva pe viitor. Cel mai mare ecran laser HD 3D – ready produs la scară largă este unul de 82 de inci, tot de la Mitsubishi.
Fără cabluri
Pentru un neiniţiat, HD poate părea doar o referinţă la un ecran mai lat, plus nişte numere: 1080, 720, oricum, ceva despre un display. Dar, până la ecran, semnalul HD are o cale lungă şi întortocheată de parcurs. Pe care o urmează de cele mai multe ori cu ajutorul unor cabluri care sunt foarte populare printre posesorii de sisteme de home entartainment din lumea întreagă. Care ar plăti oricât să le facă să dispară. Mulţi o fac, chiar dacă trebuie să-şi modifi ce casele pentru asta. Şi încă n-am spus nimic despre fi rele necesare pentru alimentat toate sculele care fac parte din ansamblu. Sună cunoscut? Ca să nu mai menţionăm faptul că renunţarea la fi re în favoarea unor soluţii wireless înseamnă un compromis în privinţa calităţii pe care puţini sunt dispuşi să-l facă. Nimeni nu dă mii de euro pe instalaţii audio Hi-Fi pentru a sfârşi prin a asculta muzică la calitate radio.
Ei bine, acum există soluţii. Şi nu doar pentru calitatea transmisiei semnalului, există soluţii chiar şi pentru înlocuirea cablurilor de alimentare.
O parte dintre soluţiile de transfer al semnalului prin modalităţi wireless fără a pierde din calitate au făcut deliciul publicului la CES 2010. Marii jucători din reţelistica wireless nu puteau să piardă acest tren, astfel că mai mulţi producători au venit cu soluţii mai mult sau mai puţin clasice, precum D-Link, de pildă. Sony şi LG oferă, de exemplu, transmiţătoare cu o rază de acţiune de 10 m. La device-uri se pot conecta diverse aparate video – console de jocuri, playere DVD şi Blu-ray, sau orice alte dispozitive de input prin cablu. Este adevărat că unele încă vin cu precizarea că pentru o calitate garantată a transmisiei video se recomandă semnalul pe fir, dar merită încercate şi arată clar direcţia în care mergem. Până la urmă, un semnal câteodată instabil e un preţ destul de mic pentru a rămâne în avangarda tehnologiei.
Bun, de cablurile de date e clar că vom scăpa. Ce alte fi re mai avem prin casă? Cele de alimentare. Avem o veste bună şi în această privinţă: vom scăpa şi de ele, e doar o chestiune de timp până atunci. La scară mai mică, soluţiile deja există, de exemplu Powermat – acesta foloseşte tehnologia de încărcare prin inducţie magnetică, deocamdată mai degrabă pentru device-uri mici, cele mai multe cu funcţie de telecomandă. Dar alfel, soluţia a început să fi e folosită şi pentru alte aparate, precum iPod sau notebook-ul Dell Latitude Z600, care oferă, opţional, o staţie de docare cu funcţie de încărcare wireless a bateriei prin acelaşi procedeu de inducţie. Până la introducerea unor astfel de soluţii în pereţi în locul prizelor nu mai e decât un pas, mai ales că mai multe instituţii au declarat procedeele acestea ca nefi ind periculoase pentru corpul uman.
Concluzie
Deci, ce ne aşteaptă în faţa canapelei anul acesta şi în anii ce vin? Calitate video nemaiîntâlnită. Meciuri, jocuri şi fi lme 3D. Calitate a semnalului fără reproş. Internet şi implicit YouTube pe televizor, aşa cum vă spuneam şi numărul trecut. Nu ne vom mai teme pentru copiii noştri în legătură cu prizele. Astfel, tocmai am afl at încă o serie de motive să ne bucurăm liberi de binefacerile tehnologiei acasă, acum în varianta color, surround – sound, 3D şi fără fir. Fără niciun fir.
