RFID: e-passport la control
Cu siguranţă ştiţi despre scandalul paşaportului cu cip care va fi implementat şi la noi. Ei bine, cipul cu pricina se bazează pe tehnologia RFID, mai puţin popularizată în presă.
Deşi este poate absurd să condamni o tehnologie ca fiind malefică (n.e. poziţia unor clerici români), strămoşul RFID sau Radio-frequency identification (identificarea pe baza frecvenţelor radio), nu a fost folosit pentru scopuri prea ortodoxe. Şi-a făcut pionieratul în 1945, când Léon Theremin reuşea să creeze un instrument de spionaj pentru Uniunea Sovietică, care retransmitea undele radio cu informaţie audio. Sistemul este format din două componente, un interogator sau cititor şi o etichetă (tag). Este un principiu similar cititoarelor de coduri de bare sau QR, doar că cipul poate stoca informaţii mult mai complexe şi le poate organiza în timp. De pildă, dacă aveţi un paşaport cu cip RFID, ofiţerul care îl verifică la graniţă va avea în faţă un mic CV al dumneavoastră, împreună cu toate datele despre momentele anterioare ale trecerii graniţelor, scopul şi durata, aşa că nu va mai avea motive să vă ţină foarte mult la discuţii. De asemenea, orice comportament suspicios sau abatere de la reguli va fi înregistrată tot acolo. Când au fost emise primele astfel de paşapoarte electronice în SUA, în 2006, s-a produs un scandal de proporţii legat de siguranţa datelor stocate în cip. Deşi departamentul de stat american susţinea că cipurile pot fi citite de la maximum 10 cm distanţă, echipamente speciale puteau face acest lucru şi de la 10 m. Situaţia s-a ameliorat când au început să includă o lamelă metalică care reducea drastic riscul de interceptare şi decodificare a cipului. De asemenea, cipurile au fost înzestrate de curând cu un fel de cod PIN şi astfel, cititorul poate avea acces la cip doar dacă se introduce în prealabil codul. Cipurile RFID pot fi extrem de mici, recordul fiind deţinut de Hitachi, care a creat un astfel de circuit integrat cu dimensiunile de 0,05×0,05 mm, iar preţul acestora a scăzut dramatic la 4 eurocenţi bucata. Aplicaţiile RFID sunt însă cu mult mai extinse decât cele de urmărire transfrontalieră. Cipurile cu pricina sunt responsabile, de pildă, pentru transformarea telefonului într-un instrument de mobile payment, un trend extrem de bine asimilat de japonezi. Din vara anului trecut, două companii de carduri de credit au început să dezvolte împreună cu un producător de semiconductori pentru a crea carduri microSD specializate. Odată inserat în mobil, cardul se transformă într-un emiţător şi receptor RFID, iar telefonul se conectează automat la contul din bancă şi poate fi folosit pentru mobile payment. O altă aplicaţie importantă este cea de achitare automată a taxelor de autostradă. O cartelă preplătită, cu cip RFID încorporat, vă poate ajuta să plătiţi taxa în momentul în care treceţi prin dreptul punctului de control, fără să fi e nevoie să încetiniţi şi să aveţi de-a face cu alte aparate de plată sau, şi mai rău, cu un funcţionar care să se scotocească pentru a vă da rest. În Turcia este împlementat un astfel de sistem încă din 2008.
BIG BROTHER NE URMĂREŞTE
RFID este una dintre cele mai controversate tehnologii în ultima vreme. Paşaportul „demonic” va fi implementat şi în România, odată cu multe alte ţări UE, unde funcţionează deja cu succes. Îl au şi americanii, japonezii, taiwanezii, ba chiar şi albanezii. O fi bine? Discuţiile în mod cert nu se vor opri prea curând. Ce nu se ştie foarte mult este că tehnologia RFID are o sumedenie de aplicaţii mult mai „paşnice”, care ne economisesc timpul din ce în ce mai preţios şi, uneori, ne poate aduce siguranţă şi confort.
ANTI-CHIUL
În Osaka, şcolarii japonezi au deja cipuri RFID încorporate în îmbrăcăminte, ghiozdane şi carnete de elev pentru a-i localiza. La fel păţesc şi elevii unei şcoli din Doncaster, Anglia. Deşi este spre binele lor, s-a zis cu romanticele escapade prin parcuri dacă vrei să scapi de nesuferita oră de mate. Alte astfel de cipuri au fost implementate la elevi pentru a şti când ies pe poarta şcolii.
GOOOOOOOOOL!
Mare necaz se petrece printre microbişti în momentul în care un gol nu este validat doar pentru că tuşierul nu a văzut că mingea depăşise cu două treimi linia porţii. FIFA şi UEFA cochetează de ceva timp cu încorporarea unui cip în minge şi barele porţii pentru a stabili automat acest lucru. FIFA a testat tehnologia în 2005, la Campionat Mondial de Juniori, din Peru, dar cipul s-a distrus în mod repetat în timpul jocului. Existau nişte probleme şi la recepţia semnalului. De atunci s-a tot lucrat la diversele probleme apărute şi s-ar putea ca în curând să asistăm la primele meciuri oficiale cu mingea RFID.
OPERAŢIE REUŞITĂ
În 2008, un producător american de echipamente medicale a creat sistemul Smart-Sponge. Este bazat pe tehnologia RFID şi elimină riscul de a vă trezi cu obiecte străinte în corp după operaţie, toate accesoriile chirurgicale fiind urmărite.
