Network Attached Storage

Mai pe scurt, NAS. Nu puţini sunt cei care apelează la astfel de soluţii, în faţa unui adevărat tsunami de materiale multimedia care se măreşte zi de zi. Avantajul principal al unui astfel de device este că ne poate găzdui poze, filme şi ce mai dorim, în acelaşi loc. Iar al doilea e că în majoritatea cazurilor, îl putem accesa de oriunde din reţea, ba chiar şi prin internet. Ce-ar trebui să ştim înainte să cumpărăm unul?

Securitate
În primul rând, când ne gândim la datele noastre, vrem să le ştim pe un device care le păstrează în siguranţă. Cum un device NAS nu sună rău nici ca soluţie pentru SMB-uri, provider-ii se întrec astăzi în oferte de back-up, recovery şi alte asemenea, tocmai pentru a asigura continuitatea afacerilor în caz de probleme. Lucru de care puteţi profita şi dumneavoastră, dacă sunteţi utilizator home, din plin. Există chiar şi oferte care combină stocarea locală cu soluţii tip cloud computing, pentru liniştea dumneavoastră. Nu ezitaţi să întrebaţi mai multe lucruri la producător în privinţa opţiunilor de securitate, mai ales că puteţi găsi aparate care, pe lângă back-up şi recuperare, pot oferi şi opţiuni de criptare.

Conectivitate
Wired sau wireless, aceasta este întrebarea în reţelistică în ultima vreme. Deocamdată, aveţi destul de puţine opţiuni dacă doriţi un device cu capacitate wireless proprie şi nu vedem nimic rău în asta, având în vedere că majoritatea oricum au porturi prin intermediul cărora se pot conecta la un router wireless sau la un calculator din reţea. Pentru cei care vor neaparat o relaţie „la distanţă”, le recomandăm device-urile wireless n, care cu siguranţă vor oferi conexiuni mai bune decât cele disponibile, în general, în prezent.

Capacitate
Ei, aici avem un paradox: mai puţin poate însemna mai mult. Trebuie ceva atenţie când faceţi alegerea, pentru că s-ar putea să descoperiţi capacităţi nebănuite tocmai într-un device mai mic şi mai accesibil ca preţ. Multe dintre ele sunt device-uri cu memorie flash şi cu o capacitate surprinzător de mare, chiar şi 2 TB. Ca să nu mai amintim alt avantaj al acestui tip de memorie – viteza. Device-urile mai mari, care folosesc HDD-uri SATA, de obicei, pot avea, la prima vedere şi ele capacităţi serioase, dar ceea ce trebuie să verificaţi dacă nu cumva acea expresie din reclame, celebra „până la” să nu fi fost luată la propriu şi să vă treziţi că până la ea mai trebuie să cumparaţi hard disk-uri. Pentru că da, astfel de device-uri se pot vinde cu discurile incluse sau fără.

Compatibilitate
Cele mai multe aparate NAS se înţeleg bine şi cu Windows şi cu Mac, dar ar fi bine să verificaţi înainte de a cumpăra. Nu ştim câţi fani Linux sunt printre dumneavoastră, dar device-urile cu astfel de sistem de operare nu sunt printre cele mai des întâlnite. Problema compatibilităţilor n-ar trebui să fie una serioasă decât pentru utilizatorii care au un mediu mixt, de mai multe calculatoare cu sisteme de operare diferite acasă (sau la birou), dar nu uitaţi să întrebaţi dacă sistemul de operare de pe device se potriveşte cu ce aveţi dumneavoastră în calculatoare.

Stocare verde
Dacă sunteţi fani green computing, puteţi alege device-uri NAS cu astfel de opţiuni. Unele se pot închide, pot fi puse în stare de hibernare sau chiar se pot programa pentru închidere/deschidere cu orar personalizat în funcţie de utilizator cu ajutorul softului de management.

Opţiuni extra
Dacă vă place să păstraţi lucrurile cât mai simple, s-ar putea să aveţi dificultăţi în a găsi device-uri fără o mulţime de opţiuni. Unele aparate sunt specializate în multimedia, după cum altele pot, de exemplu, să lucreze foarte bine cu nişte camere de supraveghere. Până şi cele mai low-end modele vin cu o mulţime de opţiuni extra zilele acestea. Puteţi să vă transformaţi instrumentul de stocare într-un puternic client de BitTorrent sau într-un server de iTunes. Posibilităţile pot fi aproape nelimitate.

Fan NAS
Alexandru Lăpuşan, boss-ul Zitec, este un utilizator de astfel de device-uri. Al său are o capacitate de 2 TB şi poate fi accesat de oriunde, inclusiv de la birou.

Tags:


1 Comment
  1. Cracknel says:

    Stiu ca nu scrie pe cutiile lor lucioase sau pe carcasele lor elegante, dar majoritatea dispozitivelor NAS suporta protocolul SMB.
    Incredibil, dar mare parte din distributiile GNU/Linux se inteleg foarte bine cu acest protocol. Uneori chiar mai bine decat sistemele windows pe care acesta a aparut initial.
    Daca dispozitivul suporta SMB, FTP, WEBDAV sau SSH nu vor fi probleme pe GNU/Linux.
    Nu va speriati de faptul ca nu apare un pinguin pe cutie :) Unele dispozitive chiar ruleaza o versiune speciala de GNU/Linux.

Lasa un comentariu