Cisco umi – teleprezenţă în familie
Cisco umi este un sistem format dintr-o cameră video HD, o consolă care seamănă cu un set top box TV şi o telecomandă banală. În spatele Cisco umi stă însă un concept destul de curajos, care nu ştiu cât de bine va prinde la public. Cisco vrea să aducă cu umi teleprezenţa din sălile de şedinţe şi să o plaseze fix în livingul americanilor (deocamdată doar la ei va fi disponibil).
Cu alte cuvinte, camera stă cuminte pe marginea televizorului HD, iar tu manevrezi meniul de Google video chat şi reglajele camerei video ca să te vezi cu rudele şi prietenii peste mări şi ţări.
Camera înregistrează video la rezoluţie Full HD, dar mă îndoiesc că mai poţi face şi streaming la rezoluţia asta printr-o conexiune obişnuită prin cablu la americanii care în marea lor majoritate, stau mai prost la capitolul ăsta chiar şi decât noi. OK, ai posibilitatea de a filma şi la rezoluţii mai mici, poţi trimite şi primi mesaje video şi la nevoie, poţi înregistra tot ce se întâmplă în living, ca apoi să postezi clipul pe YouTube sau în reţelele de socializare.
Dar nu înţeleg care este noutatea. Nu poţi face asta cu un webcam HD conectat la un PC sau un notebook? În plus, sistemul Cisco va costa 600 USD şi un abonament lunar de 25 USD! Ori dacă vreau acum să intru în conferinţă video cu oricine pot face asta gratuit dacă am un webcam. Cisco umi are totuşi un avantaj. În banii ăştia ai parte de apeluri video, stocare video şi mesagerie video, toate nelimitate.
Asta înseamnă că nu te mai interesează că ţi se umple hard disk-ul din computer. Şi în plus, poate că bunica sau bunicul nu ştiu să umble cu laptopul sau PC-ul, dar învaţă pe ce butoane trebuie să apese ca să pornească sistemul Cisco umi gata instalat.
Cisco s-a gândit şi la problemele de intimitate pe care le-ar putea ridica americanii, aşa că în faţa camerei au montat un fel de iris care opturează lentila aparatului odată ce ai terminat apelul video.
Aflaţi mai multe pe site-ul Cisco.













1 Comment