NAO Next Gen – cel mai cool roboţel
NAO, roboţelul celor de la Aldebaran Robotics a cucerit multe inimi cu potenţialul său la vremea când a fost lansat. Din 2008, francezii au trimis peste 300 de roboţi la unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume printre care Stanford Research Institute, Harvard, Supelec, Ecole des Arts et Métiers din Franşa, KAIST din Korea şi Universitatea Tsukuba din Japonia. A venit vremea upgrade-ului, iar NAO Next Gen este o versiune cu mult îmbunătăţită care îşi va începe şi el periplul ştiinţific înceopând cu anul viitor.
NAO Next Gen este un frate geamăn cu vechiul NAO doar la înfăţişare şi la prima vedere ai putea spune că robotul cu înălţimea de numai 57 cm este de jucărie. Francezii nu au comunicat încă preţul modelului nou, dar cel anterior costa în jur de 15.000 USD. Aşadar, dacă tehnologia încorporată nu-ţi va spune mare lucru, măcar preţul te va convinge să-l iei în serios pe micuţ.
NAO Next Gen vine cu un „creier” nou nouţ în procesorul Intel ATOM cu frecvenţa de 1,6 GHz, localizat în cap. Totuşi, NAO mai are un procesor încorporat în torace, care se ocupă de funcţia de deplasare. Deşi este greu de crezut, în micuţa lui carcasă au încăput două camere cu rezoluţie HD, 4 microfoane şi un sonar care determină distanţa de la care robotul aude un sunet, două emiţătoare/receptoare cu infraroşii, nouă senzori tactili şi opt senzori de presiune! În plus, NAO Next Gen are un corp cu 25 de grade de libertate, iar bateria cu puterea de 27,6 Wh îi asigură robotului un minimum de 1,5 ore de autonomie.
Inginerii francezi au reuşit să-l facă mai rapid pe NAO Next Gen, iar acum are chiar şi un program de management al căderii. Cu alte cuvinte, dacă roboţelul se dezechilibrează, giroscopul şi accelerometrul „simt” direcşia şi viteza căderii dând comenzi de protecţie către braţe şi picioare pentru ca roboţelul să se poată proteja şi minimiza pagubele. Bineînţeles că NAO poate identific a feţele, răspunde destul de natural la întrebări, poate învăţa din experienţele lui, iar dacă îl chemi va veni la tine.
Clipul de mai jos face însă cât 1.000 de cuvinte.
Sursă: Aldebaran Robotics via Gizmag












