THE HDMI DONGLE – inteligenţa portabilă a TV-ului

Probabil că eşti printre cei care nu-şi aruncă TV-ul vechi pentru a cumpăra unul nou în fiecare an. Iar cel cumpărat acum trei ani, HDTV-ul care, la vremea aceea era „miezul” tehnologiei, este acum depăşit de televizoarele inteligente. Always Innovating (o companie americană cu patron francez) a prezentat la CES (Consumer Electronics Show), un „creier” portabil, care-ţi transformă vechiul TV într-unul inteligent.

The HDMI Dongle are dimensiuni un pic mai mari decât cele ale unui stick USB, dar în micuţa carcasă are tehnologiile încorporate de obicei în cele mai moderne „set top box”-uri, adică un procesor Dual Cortex-A9, între 256 MB şi 1 GB de memorie RAM, decodor Full HD cu profil H.264, conectivităţi Wi-Fi, Bluetooth şi chiar NFC. The HDMI Dongle se conectează la portul HDMI al televizorului din living sau, de ce nu, din hotelul în care mergi cu familia, şi redă clipuri de pe internet, conţinut stocat pe cardul de memorie micro SD (pe care îl cumperi tu separat) şi chiar aplicaţii Android!

Controlul este banal pentru că în cutie vei găsi şi o telecomandă cu accelerometru şi comandă vocală. Patronul francez va lansa în curând micul gadget la un preţ între 50 USD şi 100 USD, extrem de mic pentru ce poate să facă din vechiul televizor.

Specificaţii tehnice:

  • TI Dual Cortex-A9 OMAP 4 (1.0 to 1.8GHz)
  • 256MB to 1GB RAM memory
  • Storage: MicroSD card
  • HD 1080p H.264 profile 4 video decoding
  • Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth class 2.1
  • NXP NFC solution
  • Voice control
  • Accelerometer-based RF remote control

Sursă: Always Innovating via Gizmag

Tags:


Lasa un comentariu