Panasonic Lumix GH2 – compact care primeşte şi obiectiv 3D

A venit timpul ca japonezii de la Panasonic să înlocuiască fotocamera Lumix GH1 cu un nou model botezat Lumix GH2. Dacă le-ai vedea pe amândouă pe raft le-ai putea confunda pentru că seamănă foarte mult la design. Totuşi, există câteva diferenţe esenţiale. În primul rând, GH2 are un senzor mult mai puternic, de 18,3 megapixeli şi rezoluţie efectivă de 16 megapixeli faţă de cel de 14 megapixeli cu rezoluţie efectivă de 12,1 megapixeli al modelului Lumix GH1. Sensibilitatea senzorului de imagine este aproape dublă la GH2 (ISO 160-12.800) faţă de cea a lui GH1 (ISO 100 – 6.400). În sfârşit, cu Lumix GH2 poţi filma la rezoluţie Full HD la 60 sau 50 de cadre pe secundă.   Ecranul LCD este la fel de rabatabil ca la GH1, dar cel al lui GH2 este acum şi tactil.

Japonezii au încorporat un nou motor de procesare a imaginilor denumit Venus Engine FHD, care analizează mult mai rapid cadrele şi asta se traduce printr-o funcţie de focalizare automată de până la 0,1 secunde. Bineînţeles, cu ocazia asta ai parte şi de o imagine mai cursivă în vizor.

Am lăsat ce era mai bun la sfârşit. Lumix GH2 poate primi un obictiv 3D LUMIX G 12,5 mm / F12 (H-FT012) cu care vei putea filma şi poza în format 3D!

Din păcate, Panasonic nu spune şi ce preţ va avea noua lor jucărie, dar vom afla curând împreună.

Tags:


Lasa un comentariu