Primii în Europa: cel mai mare pavilion expozițional din Europa dedicat pietrei naturale, deschis de PIATRAONLINE

După cum au evoluat lucrurile în ultimii ani în domeniul amenjărilor cu piatră naturală, mai devreme sau mai târziu, așa ceva trebuia să se întâmple. Dar nu este deloc întâmplător că PIATRAONLINE a construit cel mai mare showroom exterior dedicat pietrei naturală din Europa și singurul de acest gen din România. Spunem că nu este întâmplător că PIATRAONLINE a avut această inițiativă pentru că tot ei fost primii care s-au remarcat în acest domeniu al amenajarilor ambientale printr-un showroom interior cu totul aparte.

Ineditul pavilion expozițional dedicat pietrei naturale are o suprafață de 800 mp și prezintă peste 300 de produse, din cele mai diverse, de la blaturi la bolvani, de la plăci mari de travertin la șezlonguri din marmură, de la grătare decorate cu piatră naturală la plăci din terrazzo… Spațiul a fost gândit astfel ca vizitatorii să poată beneficia de cea mai plăcută experiență la întâlnirea cu aceste produse din piatră naturală. Locul seamănă foarte mult cu o expoziție de artă și nu arată deloc ca un magazin de profil, unde se comercializează piatră naturală. În plus, în afară de expunerea materialelor, vizitatorii vor descoperi și propuneri mai puțin convenționale de montare și asociere a diferitelor tipuri de pietre naturale.

Pavilionul are o structură labirintică asortat din plin cu vegetație și este luminat, astfel încât să poată fi vizitat în orele de program și după lăsarea întunericului. Sunt câteva zone care se axează în jurul unor concepte. Printre ele avem o zona de relaxare, cu canapele din marmură, o zonă dedicată plăcilor terrazzo (unele speciale, vom reveni asupra lor), una cu produse cu aspect tradițional românesc, o zonă a blaturilor, una mediteraneeană etc.

Surprinzătoare nu e doar prezența vegetației, ci și o pasarelă care tronează peste acestă ”galerie” și de unde se poate admira de sus întregul complex de panouri expoziționale.

Plăcile terrazzo din zona ”columbiană” reprezinta o noutăte absolută pe piața noastră de amenajări ambientale. Ele sunt special realizate pentru România după modele de inspirație columbiană, PIATRAONLINE fiind și singurul loc unde acestea vor fi comercializate. Inițiativa vine ca urmare a cererii tot mai mare a românilor pentru plăcile terrazzo, care sunt folosite pentru amenajarea pereților, dar și la realizarea de pardoseli, datorită rezistenței lor la presiune mare.

Într-o altă zonă sunt expuse mai multe blaturi, într-un aranjament neconvențional, care permite admirarea loc într-un cadru foarte aerisit, încât se poate vedea cum arată aceste plăci de mari dimensiuni care se folosesc în băi sau bucătării sau chiar în amenajarea unor pereți.

Odată cu deschiderea pavilionului expozițional, PIATRAONLINE va oferi clienților săi și suportul de specialitate al unor tineri arhitecți care fac parte, începând din septembrie, din divizia de vânzări a companiei. Arhitecții vor însoți și vor consilia vizitatorii în showroomul interior și pavilionul, ajutându-i pe aceștia să înțeleagă mai bine specificațiile tehnice ale fiecărui material.

250.000 mp de produse. 7000 mp suprafața de depozitare. 1500 produse.

Din această lună la PIATRAONLINE a crescut capacitatea de depozitare cu 2600 mp, depozitul însumând în acest moment aproape 7000 mp. Dacă toate produsele existente acum în stoc ar fi placate, suprafața rezultată ar atinge 250.000 mp. Oferta se va diversifica și se va extinde chiar peste cele 1500 de repere înregistrate astăzi în portofoliul PIATRAONLINE.

Astfel că, acest nou proiect PIATRAONLINE, unic în Europa prin mărime și singurul showroom exterior din România, în care se găsesc aproape 300 de produse din piatră naturală, destinate nu doar amenajărilor exterioare, ci și celor interioare, devine unul dintre cele mai spectaculoase și mai practice spații expoziționale destinate pasionaților din domeniul designului ambiental.
Surse foto: piatraonline.ro, generatordeinspiratie.ro și piatraonline.com

Tags:


Lasa un comentariu